Andrei e bolnav. Racit. Cobza.
De ieri sta acasa. Adio gradinita.
Metoda cu somnul nu a functionat. Daca cumva va intrebati de ce, pai, pentru ca prima conditie ca o metoda sa functioneze e sa o aplici. Consecventa.
Ei bine, a doua seara dupa ce pornisem metoda, in totala unanimitate intre mine si Liviu, se pare ca Liviu s-a razgandit. S-a gandit el sa incerce altceva. Sa incerce sa se inleleaga cu Andrei. Si s-au inteles. Asa de bine ca acum stam jumatate de ora sa culcam copilul. Si azi e a treia oara cand se trezeste plangand. Nici macar nu se mai da jos din pat sa astepte. Nu, incepe din start sa planga. Genial!
Nervii mei sunt varza. Nu cred ca merit asta. Nici copilul nu merita asta. Dar el nu are nici o vina, nu? El poate sa incerce orice, pentru ca in the end e un copil.
Him, pe de alta parte domul cu intelegerile, si cu rasfatul, si cu afirmatii care se termina toate in semnul intrebarii (vorbind cu Andrei: Andrei, acum o sa te culci, da?)…..
